Inginerii Lumii Inelare

EPILOG

Un falan mai târziu: zece rotaţii ale Lumii Inelare.

Departe, pe arcul Lumii Inelare, douăzeci şi una de flăcări de lumânare străluceau puternic, la fel de puternic precum coroana soarelui hiperactiv ce se arăta de sub marginea unui pătrat de umbră.

Acul era tot încastrat în bazaltul de sub Harta Marte. Echipajul lui privea o fereastră-hologramă, furnizată de camerele sondei. Sonda se odihnea acum pe faleza ce marca marginea Hărţii Marte, pe o zăpadă de bioxid de carbon, acolo unde marţienii nu ar fi îndrăznit să ajungă.

Între cele două şiruri de flăcări de lumânare, plante, şi animale, şi oameni mureau. Într-un număr ce ar fi făcut ca spaţiul uman să arate pustiu, plantele se uscau sau creşteau monstruos. Insectele şi animalele continuau să se înmulţească, dar nu după caracteristicile speciei lor. Valavirgillin se întreba de ce murise tatăl ei şi de ce ameţea ea atât de des, dacă totul făcea parte dintr-o condamnare generală şi ce rol avea în aceasta Omul din Stele?

De la o distanţă de nouăzeci de milioane de kilometri, nu se zărea nimic. Se distingeau doar flamele colectoarelor Bussard, arzând cu intensitate sporită.

— Sunt încântat să vă anunţ, spuse Ultimul, că centrul masei Lumii Inelare se deplasează înapoi spre soare. Peste alte şase sau şapte rotaţii, vom putea seta apărarea antimeteoritică aşa cum am găsit-o, astfel încât să tragă numai asupra meteoriţilor. Eficienţa a cinci la sută din jeturile de orientare va fi suficientă pentru a menţine structura pe loc.

Chmeee mormăi satisfăcut. Louis şi Constructorii Oraşului continuau să privească holograma ce lucea în profunzimea bazaltului negru.

— Am învins, continuă Ultimul. Louis, mi-ai încredinţat o sarcină a cărei importanţă se compară numai cu însăşi construcţia Lumii Inelare şi mi-ai cerut viaţa ca zălog. Acum, pentru că am învins, îţi pot accepta aroganţa, dar există unele limite. Doresc să te aud felicitându-mă. În caz contrar, am să-ţi întrerup aerul.

— Felicitări, spuse Louis Wu.

Femeia şi băiatul, care stăteau de o parte şi de alta a lui, începură să plângă.

— Învingătorului îi aparţine şi dreptul de a fi mulţumit de sine, mormăi Kzinul. Te deranjează morţii sau muribunzii? Cei demni de respectul tău ar fi trebuit să se ofere voluntari.

— Nu le-am dat această şansă. Fii atent, nu-ţi cer ţie să te simţi vinovat…

— De ce m-aş simţi? Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar morţii şi muribunzii sunt cu toţii hominizi. Nu sunt din specia ta, Louis, şi cu siguranţă nici din a mea sau a Ultimului. Eu sunt un erou. Am salvat echivalentul a două lumi locuite şi populaţia lor este din specia mea, sau aproape.

— În regulă, îţi înţeleg punctul de vedere.

— Iar acum, cu ajutorul tehnologiei avansate din spatele meu, vreau să întemeiez un imperiu.

Louis se trezi zâmbind.

— Sigur, de ce nu? Pe Harta Kzin?

— M-am gândit la asta. Totuşi, cred că prefer Harta Pământ. Teela ne-a spus că exploratorii Kzini o stăpânesc deja. Ca spirit, s-ar putea să fie similară mai mult semenilor mei, cuceritorii, decât decadenţilor de pe Harta Kzin.

— Probabil că ai dreptate.

— Mai mult, cei de pe Harta Pământ au împlinit un vechi vis al semenilor mei.

— Care?

— Să cucerească Pământul, idiotule!

De mult nu mai râsese Louis Wu cu atâta poftă. Să cucerească simple maimuţe!

— Sic transit gloria mundi. Şi cum ai plănuit să ajungi acolo?

— Nu este mare scofală să eliberăm Acul şi să-l ghidăm înapoi, prin Mons Olympus…

— Nava mea, spuse blând Ultimul, dar vocea sa îşi făcuse loc peste cea a Kzinului. Comenzile mele. Acul merge acolo unde vreau eu!

— Şi unde ar fi asta? se mai auzi vocea lui Chmeee.

— Nicăieri, susură din nou Păpuşarul. Nu simt nici un impuls să mă justific… Nu eşti din specia mea şi cum ai putea să-mi faci rău? Ai să-mi arzi iarăşi hiperpropulsorul? Încă mai suntem aliaţi. Am să mă explic.

Chmeee stătea în picioare în faţa zidului din spate, uitându-se foarte atent la Păpuşar. Îşi scosese ghearele. Blana i se înfoiase în jurul gâtului. Era firesc.

— Am violat tradiţia, spuse Ultimul. Am continuat să funcţionez când moartea mă putea lovi în fiecare secundă. Viaţa mea a fost scoasă la mezat timp de aproape două decenii, cu riscuri crescând aproape asimptotic. Riscul a trecut, sunt exilat, dar în viaţă. Vreau să mă odihnesc. Poţi înţelege nevoia mea de a mă odihni mai mult? În Ac am acelaşi confort ca şi acasă, aşa cum l-am înţeles eu dintotdeauna. Nava este în siguranţă, îngropată în rocă, sub două straturi de scrith, care se compară în rezistenţă numai cu propria mea carcasă. Am linişte şi siguranţă. Dacă mai târziu voi simţi nevoia să explorez, miliardele de kilometri cubi ai Centrului de Reparaţie al Lumii Inelare sunt chiar la uşă. Sunt chiar unde voiam să fiu, şi voi rămâne aici.

Louis şi Harkabeeparolyn făcuseră rishathra în acea noapte. (Nu: făcuseră dragoste.) Nu se mai întâmplase de mult. Louis se temuse că-i dispăruse dorinţa. După aceea, ea îi povestise:

— M-am împerecheat cu Kawaresksenjajok.

El remarcase. Dar ea intenţionase să spună permanent, nu-i aşa?

— Felicitări!

— Aici nu este locul să creşti un copil. — Se jenase să spună: Sunt însărcinată. Fireşte că era însărcinată.

— Trebuie să existe Constructori ai Oraşului peste tot pe Lumea Inelară. Te poţi stabili oriunde. De fapt, mi-ar plăcea să vin cu tine, continuă Louis. Noi am salvat lumea. Cu toţii vom fi nişte eroi, presupunând că cineva ne va crede.

— Dar, Louis, nu putem pleca! Nici măcar nu putem respira la suprafaţă, costumele noastre presurizate sunt zdrenţuite şi ne aflăm în mijlocul Marelui Ocean!

— Nu suntem într-o situaţie atât de disperată! spuse bărbatul. Vorbeşti ca şi cum am fi fost părăsiţi goi între Norii lui Magellan. Acul nu este singurul nostru mijloc de transport. Există mii de discuri plutitoare de felul celui pe care l-am folosit. Există o astronavă atât de mare încât Ultimul a reuşit să-i prindă detaliile pe radarul de profunzime. Vom găsi, poate, ceva intermediar.

— Va încerca aliatul tău cu două capete să ne oprească?

— Din contră. Ultimule, ne auzi?

Plafonul răspunse „da” şi Harkabeeparolyn tresări.

— Eşti în cel mai sigur loc posibil de pe Lumea Inelară, continuă Louis. Ai spus-o chiar tu. Cea mai imprevizibilă ameninţare cu care te mai confrunţi este prezenţa străinilor la bordul navei tale. N-ai prefera, oare, să scapi de noi?

— Fără îndoială. Am şi sugestii. Să-l scol pe Chmeee?

— Nu, o să vorbim mâine.

Chiar la marginea prăpastiei, apa începea să se condenseze. De aici, curgea vertical. Devenea un râu, o cascadă de treizeci de kilometri înălţime. Baza era o mare de ceaţă care acoperea împrejurimile pe sute de kilometri.

Camera sondei era îndreptată în jos, de-a lungul laturii Hărţii Marte, şi nu le arăta decât apa căzătoare şi ceaţa.

— În lumină infraroşie însă, priveliştea se schimbă, spuse Ultimul. Uitaţi-vă!

Ceaţa ascundea o navă. Triunghiul îngust al unei nave ciudat concepute. Nu se zăreau catarge. Doar o clipă, gândi Louis. Treizeci de kilometri în jos…

— Chestia asta trebuie să aibă mai mult de un kilometru şi jumătate lungime.

— Aproape atât, fu de acord Ultimul. Teela ne-a spus că a furat o navă-colonie Kzinti.

— Okay.

Louis se decisese deja foarte repede.

— Am detaşat un filtru intact de deuteriu de la sonda pe care a distrus-o Teela, spuse Ultimul. Aş putea alimenta acea navă. Călătoria Teelei a fost epuizantă, dar a voastră nu va fi necesar să fie. Puteţi folosi discurile plutitoare pentru explorare şi pentru comerţ, când veţi ajunge la ţărm.

— Bună idee!

— Mai vrei un droud în funcţiune?

— Să nu mă mai întrebi vreodată asta, ai înţeles?

— Am înţeles. Răspunsul tău este evaziv.

— Corect. Poţi să demontezi o pereche de discuri de păşit de pe Ac şi să le montezi pe navă? Ele ne vor oferi posibilitatea de a ne replia, dacă vom da peste un obstacol adevărat. — îl văzu pe Păpuşar că se priveşte ochi în ochi şi adăugă: Ţi-ar putea salva viaţa. Mai există un Protector, care nu va mai trebui să părăsească Lumea Inelară, mulţumită nouă.

— Pot să fac asta, spuse Ultimul. Este însă acesta un mijloc adecvat pentru a ajunge la ţărm?

— Da, interveni Chmeee. Este o călătorie lungă… o călătorie de peste o sută cincizeci de mii de kilometri. Louis, semenii tăi presupuneau că o călătorie pe mare este odihnitoare.

— Pe marea aceasta, s-ar putea să fie mai degrabă distractivă. Nu va trebui să ne îndreptăm direct spre sensul de rotaţie. Există o Hartă a unei lumi necunoscute în direcţie opusă, la o distanţă mult mai mică. — Louis zâmbi către Constructorii Oraşului şi continuă: Kawaresksenjajok, Harkabeeparolyn, n-ar fi bine să verificăm anumite legende pe cont propriu? Poate mai creăm câteva.