Larry Niven Tronul Lumii Inelare

Prolog HARTA MUNTELUI ST. HELENS

1733 d.C. Prăbuşirea Oraşelor (regimul Păpuşarilor Experimentalişti introduce virusul supraconductoarelor pe Lumea Inelară)

2851 d.C. Primul contact: Mincinosul se prăbuşeşte pe Lumea Inelară

2878 d.C. Acul Încins al Căutării părăseşte planeta Canyon

2880 d.C. Acul Încins al Căutării ajunge la Lumea Inelară

2881 d.C. Refacerea stabilităţii Lumii Inelare


2882 d.C.

Ultimul dansa.

Dansau, cât se putea cuprinde cu privirea, sub un plafon plat din oglindă. Zeci de mii de semeni de-ai săi se mişcau într-un ritm strâns, cu mlădieri stranii, în ridicări şi coborâri de capete care-şi păstrau orientarea. Asemeni unui acompaniament de sute de mii de castaniete, tropotul copitelor făcea parte din muzică.

Un tropot scurt, altul mai lung, întoarcere. Un ochi către partener. În acest moment şi în următorul, nu se priveşte spre zidul ce ascunde mirii. Nici o atingere. Timp de milioane de ani, dansul competiţional şi un spectru larg de alţi vectori sociali stabiliseră cine urma să se împerecheze şi cine nu.

Dincolo de iluzia dansului, se contura iluzia unei ferestre, îndepărtată şi imensă. Faptul că Ultimul putea zări Patriarhul Ascuns reprezenta un element de distragere a atenţiei, o regulă de bază a hazardului, un obstacol în calea dansului. Extinde un cap; plecăciune

Ceilalţi dansatori tripezi de pe vasta podea şi de pe plafon erau proiecţii din memoria computerului de pe Acul Încins al Căutării. Dansul îl păstra pe Ultimul în formă, îi menţinea reflexele şi sănătatea. Anul acela fusese unul de toropeală, de recuperare şi contemplare; asemenea stare se putea schimba, însă, într-o clipă.

În urmă cu un an terestru, sau cu o jumătate din anul arhaic de pe lumea Păpuşarilor, sau cu patruzeci de rotaţii ale Lumii Inelare…

Ultimul şi sclavii săi exotici descoperiseră o corabie cu pânze, de peste un kilometru şi jumătate lungime, ancorată la baza Hărţii Marte. Aceştia o botezaseră Patriarhul Ascuns şi plecaseră cu ea, lăsându-l singur. Fereastra din dansul Ultimului era o imagine în timp real, culeasă de un dispozitiv plasat în faţa cabinei echipajului de la bordul Patriarhului Ascuns.

Ceea ce arăta fereastra era cu mult mai real decât dansatorii.

Chmeee şi Louis Wu leneveau în prim plan. Ambii servitori rebeli ai Ultimului arătau un pic îmbătrâniţi. Programele sale medicale le restabiliseră o dată tinereţea, cu numai doi ani în urmă. Rămăseseră încă tineri şi sănătoşi, dar şi fragili şi delăsători.

Pas în spate, copite atinse. Răsucire, scurtă atingere a limbilor.

Marele Ocean se întindea sub o mare de pâclă. Fuioare de ceaţă răsucite de vânt se scurgeau de-a lungul corăbiei gigantice. La ţărmuri, ceaţa se spărgea asemeni valurilor. Numai cabina echipajului, ce se ridica la aproape două sute de metri înălţime, reuşea să străpungă ceaţa. Departe, în interiorul uscatului, dincolo de pătura albă, zvâcneau spre cer vârfurile munţilor, de un negru aproape strălucitor.

Patriarhul Ascuns ajunsese acasă. Ultimul era pe cale să-şi piardă însoţitorii săi exotici.

Acum dispozitivul capta voci.

Louis Wu: „Sunt aproape sigur că Munţii Hood şi Rainier sunt aici. Pe ăsta nu-l cunosc, dar dacă vârful Muntelui St. Helens n-ar fi explodat cu aproape o mie de ani în urmă, ar putea să fie chiar el.”

Chmeee: „Un munte de pe Lumea Inelară nu explodează decât dacă-l izbeşti cu un meteorit.”

— Este exact punctul meu de vedere. Cred că vom trece pe lângă harta Golfului San Francisco în mai puţin de zece ore. Ţinând cont de felul vântului şi valurilor ce se formează pe Marele Ocean, ai avea nevoie de un golf adecvat pentru landerul tău, Chmeee. Nu-ţi poţi începe invazia aici… doar dacă nu te deranjează faptul că vei fi remarcat imediat.

— Îmi place să fiu remarcat.

Kzinul se ridicase şi îşi întindea membrele, cu ghearele scoase. Aproape doi metri şi jumătate de blană, prevăzută peste tot cu pumnale, constituia o viziune dintr-un coşmar. Ultimul fusese nevoit să-şi reamintească faptul că privea doar o hologramă. Kzinul şi Patriarhul Ascuns erau la aproape cinci sute de mii de kilometri distanţă de astronava îngropată sub Harta Marte.

Rotaţie, fandare spre stânga, pas în stânga. Ignoră elementul de distragere a atenţiei.

Kzinul se aşezase din nou.

— Nava asta este predestinată, nu crezi? A fost construită pentru a invada Harta Pământ. Apoi, a fost furată de Teela, după ce devenise Protector, pentru a invada Harta Marte şi Centrul de Reparaţie. Acum, Patriarhul Ascuns revine, ca să invadeze din nou Pământul.

Un vânt rece şi tot mai puternic sufla în cabina din interiorul astronavei prizoniere a Ultimului. Ritmul dansului devenise foarte alert. Transpiraţia scălda coama elegant coafată şi se scurgea pe picioare.

Fereastra îi oferea suficientă lumină naturală. Prin radar, putea analiza golful uriaş din partea sudică, potrivit orientării hărţii, şi crusta de oraşe pe care vechii Kzini le construiseră în jurul ţărmurilor sale.

— O să-mi lipseşti, spuse Louis.

Timp de câteva clipe, tovarăşul său lăsă impresia că nu-l auzise. Apoi, imensa masă de blană portocalie vorbi fără să se întoarcă.

— Louis, înţelege-mă, aici există Lorzi pe care-i pot învinge şi mă pot împerechea pentru a-mi creşte copiii. Aici este locul meu. Nu şi al tău. Pe aici, hominizii sunt sclavi, şi oricum nu sunt chiar din specia ta. Tu n-ar trebui să vii, iar eu nu trebuie să mai stau.

— Am spus eu altfel? Tu pleci, eu rămân. O să-mi lipseşti!

— În ciuda intelectului tău.

— Ei, asta e…

— Louis, cu ani în urmă am auzit o poveste de la tine. Acum aş vrea să aflu adevărul.

— Spune-o!

— După ce ne-am întors pe lumile noastre, după ce am oferit astronava Păpuşarilor pentru a fi studiată de guvernele noastre, Chtarra-Ritt te-a invitat să vizitezi parcul de vânătoare de lângă oraşul Sângele lui Chwarambr. Ai fost primul străin care ai intrat în acel parc fără să fii considerat pradă. Ai stat acolo două zile şi două nopţi. Cum a fost?

— În general, mi-a plăcut, răspunse Louis, lăsându-se pe spate. Mai ales, cred, datorită onoarei ce mi se făcuse. Totuşi, adeseori, omul trebuie să-şi testeze norocul.

— Am auzit o altă poveste în noaptea următoare, la banchetul lui Chtarra-Ritt.

— Ce-ai mai auzit?

— Că erai în cuadrantul interior, printre importaţi. Ai găsit un animal valoros…

Figura extraterestrului devenise imensă. Louis interveni.

— Seamănă cu o pânză de păianjen din bronz, cu un păianjen negru în centru. Structură fractală. Abia se zăreşte… abia se vede unde se termină. Pare a fi ţesută de o insectă de pe Lumea Inelară.

— Este videocameră, microfon, telescop, proiector, şi încă altele în plus, îi lămuri în continuare Ultimul. Se pulverizează. Le-am plasat în diferite locuri, nu numai pe navă. Louis, vrei să-i chemi şi pe oaspeţii tăi? — Fluieră: comandă [] localizează Constructorii Oraşului. — Am ceva să vă arăt. Ar trebui şi ei să vadă.

— Ce faci tu seamănă un pic cu Tai Kwon Do, spuse Louis.

Comandă [] Caută: Tai Kwon Do

Informaţia fusese găsită. Un stil de luptă. Culmea ironiei: specia lui nu luptase cu adevărat niciodată…

— Nu vreau să-mi pierd tonusul muscular, continuă Ultimul. Lucrurile neaşteptate apar întotdeauna în vremuri dificile. — O a doua fereastră se deschise printre dansatori: Constructorii Oraşului preparau prânzul într-o bucătărie imensă. — Trebuie să vedeţi…

Ghearele lui Chmeee se repeziră spre ochii Păpuşarului. Fereastra şase clipi alb şi se închise.


Tropot. Fandare pe lângă Conducătorul de moment. Stai. Mişcă un milimetru; stai. Răbdare.

Trebuiau să-l evite, pe cât posibil. Reuşiseră s-o facă de aproape zece ore, şi de aproape o jumătate de an arhaic, înainte de asta; acum, însă, trebuiau să mănânce.

Masa din lemn era imensă, potrivită pentru un banchet Kzinti. Cu un an în urmă, Ultimul se văzuse nevoit să renunţe la informaţiile olfactive din reţea, din cauza putorii de sânge putrezit ce se ridica din masă. Mirosul era mai slab acum. Tapiţeriile Kzinti şi frescele pictate rudimentar fuseseră înlocuite, fiind prea sângeroase pentru gustul hominizilor. Unele fuseseră mutate în cabina lui Chmeee.

Mirosul de peşte fript devenise pătrunzător. Kawaresksenjajok şi Harkabeeparolyn încă mai trebăluiau prin bucătărie. La unul dintre capetele mesei, fetiţa lor părea destul de fericită. La celălalt capăt, o jumătate de peşte crud aştepta plăcerea Kzinului.

Chmeee ochise peştele.

— Aveţi noroc, aprobă el.

Privirea îi alunecă de pe plafon pe pereţi. Găsi ceea ce căuta: o pânză fractală şi strălucitoare de păianjen chiar sub marele bulb portocaliu din vârful domului.

Constructorii Oraşului îşi făcură apariţia ştergându-se pe mâini — Kawaresksenjajok, un băiat abia trecut de adolescenţă; Harkabeeparolyn, perechea sa, cu câţiva ani mai în vârstă; ambii fără păr în vârful creştetului, în vreme ce acela de pe margini era căzut peste umeri. Harkabeeparolyn ridică fetiţa şi începu s-o alăpteze. Kawaresksenjajok vorbi primul:

— O să te pierdem curând.

— Avem un spion, izbucni Chmeee. Am bănuit eu, dar acum avem dovezi. Păpuşarul a montat camere pretutindeni în jurul nostru.

Băiatul se amuză de furia lui.

— Şi noi am fi procedat la fel. Căutarea informaţiei este ceva firesc!

— În mai puţin de o zi, voi scăpa de ochii Păpuşarului. Kawa şi Harkee, mărturisesc că o să-mi lipsească mult compania voastră, cunoştinţele voastre, înţelepciunea voastră distorsionată. Dar regretul va fi numai al meu!

„Am să-i pierd pe toţi”, gândi Ultimul. „Supravieţuirea îmi impune să găsesc o cale ca să-i aduc înapoi.”

— Hei, lume, îmi acordaţi o oră să vă distrez puţin?

Constructorii Oraşului rămăseseră cu gura căscată. Kzinul zâmbi.

Louis Wu se mulţumi să comenteze:

— Dacă este vorba de relaxare… desigur.

— Vreţi să stingeţi lumina.

Louis se execută. Păpuşarul slobozi câteva triluri. Le urmărea figurile pe ecranul monitorului.

Acolo unde fusese dispozitivul reţelei, acum se vedea o fereastră priveliştea unei ploi torenţiale ce cădea dincolo de marginea unui platou. Foarte departe, undeva jos, figuri palide umanoide mişunau cu sutele. Păreau destul de gregari. Se frecau unii de alţii fără ostilitate, iar ici şi colo se împreunau, fără să se sinchisească de ceilalţi.

— Este vorba de timpul prezent, preciză Ultimul. Am monitorizat acest loc chiar din clipa în care am stabilizat orbita Lumii Inelare.

— Vampiri! exclamă Kawaresksenjajok. Phii, Harkee, ai mai văzut atâţia laolaltă?

— Ei bine? interveni Louis.

— Înainte de a aduce sonda înapoi la Marele Ocean, am utilizat-o pentru a depune câteva reţele. Priviţi această regiune, pe care am explorat-o prima oară de pe cea mai înaltă structură pe care am găsit-o, pentru a-mi oferi cea mai bună vedere. Din păcate, ploaia şi norii au făcut-o neclară mai tot timpul de atunci. Dar, Louis, poţi remarca faptul evident că este viaţă acolo.

— Vampiri.

— Kawaresksenjajok, Harkabeeparolyn, regiunea se află în partea dinspre babord a locului unde trăiaţi voi. Vedeţi că viaţa a rezistat acolo? Vă puteţi întoarce.

Femeia aştepta, amânând luarea unei hotărâri. În schimb, băiatul era extrem de tulburat. Pronunţă un cuvânt intraductibil, în propria sa limbă.

— Nu promite ceea ce nu poţi oferi, interveni Louis Wu.

— Louis, m-ai evitat chiar din momentul în care am salvat Lumea Inelară. Tot timpul ai vorbit ca şi cum aş fi năpustit un foc de sute de kilometri peste zonele locuite. Eu m-am îndoit de cifrele tale. N-ai vrut să asculţi. Acum vezi şi singur că ei încă trăiesc!

— Minunat! exclamă Louis. Au supravieţuit Vampirii!

— Mai mult decât Vampirii… Priviţi!

Ultimul slobozi un tril şi imaginea se apropie de un munte îndepărtat.

Treizeci de hominizi mărşăluiau printr-o trecătoare dintre două culmi. Douăzeci şi unu de Vampiri, şase păstori mici, cu pielea roşie, întâlniţi în ultima expediţie, cinci creaturi hominide mari şi întunecate la culoare, precum şi doi din varietatea cu capul mic, probabil neraţionali. Toţi cei care formau prada erau goi, şi nici unul nu încerca să scape. Erau obosiţi, dar veseli. Fiecare membru al unei alte specii avea un Vampir drept companion. Numai câţiva dintre Vampiri purtau haine pentru a se proteja de frig şi ploi. Îmbrăcămintea era clar de împrumut, potrivită pentru alte fiinţe decât cele care o purtau.

Vampirii nu erau dotaţi cu conştiinţă, sau cel puţin aşa le spusese Ultimul. Se întreba, însă, dacă nişte animale ar ţine sclavi sau dacă ar creşte alte animale pentru hrană… oricum nu mai conta.

— Louis, Chmeee, vedeţi? Iată şi alte specii care au supravieţuit. Odată am văzut chiar unul din specia Constructorii Oraşului.

— Nu văd cancerele, şi nici mutaţiile, interveni Louis, dar fără îndoială, ele există. Ultimule, informaţiile mele provin de la Teela Brown. Ea era un Protector şi, ca atare, era mai inteligentă decât mine şi decât tine. Spunea de un trilion şi jumătate de morţi.

— Într-adevăr, Teela era foarte inteligentă, dar eu o privesc, mai degrabă, tot ca pe o fiinţă umană, Louis. Chiar şi după schimbare. Oamenii nu se uită direct la pericol. Crezi că Păpuşarii sunt laşi, dar nu privitul în faţă este laşitate…

— Las-o baltă! A trecut doar un an. Cancerele au nevoie de zece sau douăzeci de ani pentru a se dezvolta. Mutaţiile privesc o întreagă generaţie.

— Şi Protectorii îşi aveau limitele lor! Teela nu avea habar de puterea computerelor mele. Tu m-ai lăsat să fac ajustările, Louis…

— Las-o baltă!

— Eu voi continua, totuşi, să privesc, conchise Păpuşarul.


Ultimul dansa. Maratonul urma să continue până ce ar fi făcut o greşeală. Se împingea singur spre epuizare; trupul avea să se vindece şi să devină mai puternic.

Nu îi păsase că întrerupsese prânzul străinilor. Chmeee nu-i mai distrusese reţeaua, dar cu siguranţă că nu vor mai vorbi lucruri secrete decât pe ascuns.

Nici nu era nevoie. Acum un an, în timp ce echipajul de strânsură încă mai încerca să rezolve problema Teelei Brown şi a instabilităţii Lumii Inelare, sonda Ultimului împrăştiase reţele aproape în toate ungherele Patriarhului Ascuns.

Mai degrabă, ar trebui să se concentreze asupra dansului.

Va avea timp destul pentru altele. Chmeee va dispărea foarte curând. Louis se va închide din nou în muţenie. Peste un an, era posibil ca şi el să părăsească nava, să iasă de sub controlul Ultimului. Oare Bibliotecarii din specia Constructorii Oraşului… acţionau asupra lor?

Pentru el, într-un anume sens, erau deja pierduţi. Ultimul controla facilităţile medicale de pe Ac. Dacă ei îşi dădeau seama că el îşi utiliza puterea pentru extorcare, nu erau prea departe de adevăr. Fuseseră, însă, prea direcţi. Atât Chmeee, cât şi Louis refuzaseră orice îngrijiri medicale.

Louis Wu şi Chmeee coborau în grabă printr-un coridor întunecat. Recepţia era destul de slabă, din cauza iluminatului, dar nici ei nu reuşeau să descopere reţeaua. Ultimul prindea doar frânturi de dialog. Dar le reluase de atunci de mai multe ori.

Louis: „… joc de dominare. Ultimul este nevoit să ne controleze. Suntem mult prea aproape de el şi, teoretic, am putea să-l atacăm.”

Chmeee: „Eu am încercat să găsesc o cale.”

Louis: „Cât de greu? Las-o baltă! Ne-a ignorat un an, apoi şi-a rupt din timpul unui exerciţiu de rutină. De ce să ne pese? Nimic din această transmisie nu justifica graba.”

Chmeee: „Ştiu cum gândeşti tu. Ne ascultă, nu? Dacă reuşesc să mă întorc acasă, n-o să am nevoie de Ultimul pentru a-mi recupera proprietăţile. Te am pe tine. Tu nu impui un preţ.”

Louis: „Exact.”

Ultimul se gândise să-i întrerupă. Dar ce ar fi putut spune?

Chmeee: „Pe mine m-a controlat prin posesiunile pierdute; în schimb, pe tine te avea la mână cu dependenţa ta de curent, pe care, însă, ai reuşit s-o înfrângi. Autodocul din lander a fost distrus. Totuşi, eşti sigur că bucătăria are un program de fabricat Elixir?”

— Se prea poate. Chiar şi pentru tine.

Chmeee îi făcu semn să tacă.

— Dacă, însă, nu-ţi pasă că îmbătrâneşti, nu mai are nimic.

Louis dădu din cap aprobator.

— Te va crede, însă, Ultimul? Pentru un Păpuşar… Nu vreau să te insult, Louis. Sunt convins că spui adevărul. Pentru un Păpuşar, însă, a te lăsa să îmbătrâneşti, echivalează cu o sinucidere.

Louis îl aprobă în tăcere.

— Se cheamă asta justiţie pentru un trilion de crime?

Louis ar fi vrut să amâne conversaţia, dar, până la urmă, se hotărî să-i răspundă:

— Justiţie pentru amândoi. Am să mor de bătrâneţe. Ultimul şi-a pierdut hăţurile… şi-a pierdut controlul asupra mediului înconjurător.

— Dar dacă trăiesc?

— Dacă trăiesc… Mda! Ultimul a făcut toată programarea. Eu n-am putut ajunge în acea secţiune a Centrului de Reparaţie. Era infestat cu arborele vieţii. Eu i-am oferit posibilitatea să împrăştie un jet de plasmă din soare de-a lungul unei fâşii reprezentând cinci la sută din Lumea Inelară. Dacă n-a făcut-o, atunci pot… trăi. Astfel, Ultimul mă stăpâneşte din nou. Şi ceea ce este important, eu reprezint motivul pentru care nu te stăpâneşte pe tine.

— Exact.

— Aşa că hai să-i arătăm lui Louis o înregistrare mai veche, dar să-i spunem că este o transmisie în timp real…

Vântul se înteţise şi paraziţii înăbuşeau vocile.

Chmeee: „Dacă… numerele…”

— …Ultimul le-a coborât…

— …creierul îmbătrâneşte mai repede decât restul corpului tău!

Kzinul îşi pierduse răbdarea, se lăsase pe cele patru labe şi începuse să ţopăie de-a lungul punţii. Oricum, nu mai conta. Erau în afara razei lui de acţiune.

Ultimul izbucni într-un ţipăt de parcă ar fi explodat o uriaşă cafetieră expresso.

În ţipătul său se amestecau note acute şi supratonuri pe care nici o creatură de pe Pământ sau de pe Kzin nu le-ar fi putut auzi şi ale căror armonici purtau o considerabilă cantitate de informaţie. Dezavantajul a două specii abia ieşite din stepă sau coborâte din copac. Proiecte pentru un echipament care să oblige soarele să producă protuberanţe, pe care să le transforme, apoi, în laser, un tun pe măsura Lumii Inelare. Specificaţii pentru computere miniaturizate la nivel cuantic erau răspândite prin cabina Ultimului ca un strat de vopsea. Programe extrem de puternice şi fiabile.

Voi, căzături semisălbatice, corcituri semiinteligente! Cu Protectorii voştri demni de milă, câştigători ai Loteriilor Drepturilor de Naştere, încrucişaţi prin noroc pentru a obţine fiinţe ca Teela, nu dispuneţi de flexibilitate sau de capacitatea de a înţelege, şi nici măcar n-aveţi înţelepciunea de a asculta. Eu i-am salvat pe toţi, eu, cu softul navei mele!

Un ultim tremur, şi Ultimul era din nou calm. Nu greşise nici un pas. Înapoi unul, plecăciune, în timp ce Conducătorul de moment angajează mirii în quadret: şansa de a bea puţină apă, atât de necesară. Un cap coborâse pentru a suge, celălalt se ridicase pentru a urmări dansul: uneori, era nevoie de o anumită variaţie.

Devenise Louis Wu senil? Atât de repede? Trecuse deja de două sute de ani. Pe unii oameni, Elixirul îi ajuta să rămână sănătoşi şi cu mintea întreagă până aproape de cinci sute de ani, uneori chiar mai mult. Lipsit de acest medicament miraculos, Louis Wu putea să îmbătrânească mai repede.

Iar Chmeee avea să dispară.

Nu conta. Ultimul se afla în cel mai sigur loc imaginabil. Astronava sa era îngropată sub kilometri cubi de magmă răcită, în apropierea Centrului de Reparaţie al Lumii Inelare. Nimic nu se dovedea urgent. Putea să mai aştepte. Existau Bibliotecarii. Ceva urma să se schimbe… În plus, mai exista şi dansul.

Загрузка...